A Beautiful Mess

Povestea micului suflet

Published by Denisa Spiridon on 17/06/2021

Povestea poate fi descărcată și în format PDF aici.
Te invit s-o trimiți unui prieten care are nevoie de ea.
Denisa Spiridon

În ceruri, printre norii pufoși, locul unde se construiesc fabrici de roboți și povești cu unicorni, își duceau existența sufletele de pretutindeni.
Până într-o zi, când o parte din suflete s-au plictisit de perfecțiunea Creației, de armonia absolută și pacea care domnea printre ele.
Entitatea Supremă, cunoscută și sub numele de iubire absolută, s-a decis să le ofere sufletelor șansa de a experimenta și de a se aventura în ceva nou și necunoscut, numit Viață.
A creat viața pe pământ și, ca să facă totul mai atractiv și mai intens, dar și să le ușureze sufletelor tranziția, a creat Cercurile Vieții.
Cercurile erau nenumărate, viața pe pământ avea să fie atât de complexă și în atât de multe culori, iar sufletele aveau șansa de a alege cum vor să și-o trăiască și ce să experimenteze.
Sufletele, cuprinse de curiozitatea de a trăi viața, s-au decis să se arunce fiecare într-un cerc, convinse că Iubirea îi însoțește permanent, în orice călătorie, așa că nu trebuie să le fie teamă.
Multe suflete au sărit cu entuziasm în diferitele cercuri, iar pe altele, le vedeai așezându-se timid pe un norișor și lăsându-se să alunece ușor.
Un suflet mai aparte a fost cel mai încântat dintre toate. Era atât de bucuros și entuziast, încât își dorea să intre în toate cercurile deodată, dacă s-ar fi putut. Iubirea, l-a îndemnat să își aleagă Cercul Aventurii, convingându-l că acolo va putea să trăiască atât de multe experiențe, încât la final va fi simțit că a trăit mai multe vieți.
Sufletul, plin de bucurie, s-a aruncat nerăbdător în cerc.
Un singur suflet stătea deoparte și privea temător cum prietenii lui se îndepărtează cu toții, dornici să trăiască alte experiențe și să cunoască viața.
Marea Entitate s-a apropiat de el, iar micul suflet i-a zis:
-Nu înțeleg de ce toți prietenii mei vor să plece de aici, din locul unde totul este ideal. Ce ți-ai putea dori mai mult?
-Dă-mi voie să îți spun o poveste despre viață. Când sufletele vor ajunge pe pământ și vor deveni oameni, emoțiile lor vor despărți zarea în două. Se va face întuneric, mulți se vor speria, iar o parte din ei vor aprinde felinare în întuneric, până la venirea zorilor când vor aduce binecuvântări Celui de Sus, fiindcă lumina s-a făcut din nou prezentă. Însă întunericul, se va întoarce. De data asta, mai mulți vor aprinde felinare și prin cercul lor micuț de lumină, îi vor încălzi și lumina pe alții. Zorii nu se vor lăsa așteptați. Iar apoi, întunericul va veni din nou, dar se vor ivi și zorii. Oamenii se vor obișnui cu asta. Și vor numi acest proces magic, noapte și zi. Vor apărea încontinuu pe pământ suflete noi, care nu vor avea noțiunea de noapte și zi, dar o vor învăța și ele pe parcurs.
-Iar oamenii vor învăța că nu se pot bucura de zori, fără întuneric?
-Oamenii vor învăța că dacă într-un moment din viața lor se află în întuneric, înseamnă că se vor trezi într-o dimineață luminoasă.
Micul suflet nu părea să dea vreun semn că ar vrea să înainteze și să intre într-un cerc.
-Și nu voi mai deosebi niciun suflet? Ce se va întâmpla cu prietenii mei?
-Prietenii tăi vor deveni oameni, care în esența lor, sunt suflete. Și vor trebui să își amintească că au în ei tot ceea ce au nevoie, că sunt energie divină și iubire pură.
-Dar în această experiență nouă, numită viață, nu voi mai recunoaște un anume suflet, care mi-aș fi dorit foarte mult să își ia rămas bun de la mine?
Marea Entitate, știind motivul pentru care micul suflet era trist, i-a spus cu blândețe:
-Vorbești despre sufletul care s-a aruncat în cercul aventurii. Acum înțeleg. Acel suflet este unul special, care va ieși destul de repede din cercurile în care va intra negreșit în viață, pentru a se întoarce întotdeauna în Marele Cerc al Aventurii. Să știi că așa este el, nu și-a dat seama că te-ar face să suferi plecând fără să își ia rămas bun de la tine. Sufletele vor încerca prin experiența vieții să își trăiască natura lor adevărată, aceea de a fi ei înșiși. Dar am o veste bună, cercul aventurii se întrepătrunde cu cercul suferinței. Dacă vei alege cercul suferinței, îl vei mai întâlni. Ești liber să alegi orice vrei. Chiar și să rămâi alături de mine.
Micul suflet părea să se îndoiască.
-Dar nu vreau să aleg Cercul Suferinței! Eu vreau să trăiesc alături de Tine, în pace și iubire absolută! Dar…
-Dar îți dorești și să fii alături de celălalt suflet.
Micul suflet a oftat. Știa că e adevărat și avea impresia că nu are cum să își împace amândouă dorințele.
-Eu voi fi mereu alături de tine. Chiar și atunci când nu îți vei aminti, când mă vei fi uitat, când vei vrea să te răzbuni pe mine, când mă vei ignora sau când te vei întoarce la mine, la adăpostul iubirii Mele.
Șovăind, micul suflet s-a apropiat de cercul suferinței.
Entitatea Supremă își cunoștea toate sufletele și toate erau speciale. Acesta, era micuț și anxios, chiar și în ceruri, unde totul era perfect. Însă, știa că îl va câștiga și îl va convinge să încerce ceva ce îi va aduce cea mai frumoasă experiență prin care va cunoaște iubirea.
-Îți voi spune acum, povestea KFC-ului, ceva ce există doar pe pământ…
După ce a ascultat până la capăt povestea, micul suflet, s-a entuziasmat mai tare chiar decât tovarășul său, sufletul care alesese cercul aventurii.
Entitatea Supremă știa că micul suflet era construit din extreme și că la fel de intens cum simțea frica, pe atât de intens simțea și iubirea și entuziasmul, iar contrastul acesta va putea fi simțit în totalitate doar pe pământ. În acel moment, micul suflet s-a simțit cuprins de Iubire și și-a dat drumul de pe un norișor pufos, direct în cercul suferinței.
Marea Entitate a legat cele două cercuri, cel al suferinței și al aventurii, și a țesut destinele celor două suflete, unite acum pentru a cunoaște împreună experiența completă a iubirii.

Morala poveștii: Am ajuns în viață ca să trecem fie prin cercul suferinței, fie prin cercul aventurii. Dar chiar dacă trecem prin cercul suferinței, întotdeauna există KFC!

Povestea poate fi descărcată și în format PDF aici.
Te invit s-o trimiți unui prieten care are nevoie de ea.
Denisa Spiridon

poezie, mentă și încă ceva…

Published by Denisa Spiridon on 18/11/2022

degetele tale se plimbă pe clape

la fel cum mi se plimbă mie pe spate

mângâie ușor, apoi lovesc și urlă cu dor…

În paginile acestei cărți vei găsi bucăți din mine, un contrast de lumini și umbre, o mare de iubire și frică.

– Denisa Spiridon

Volumul de poezie poate fi găsit pe site-ul editurii HeyDayBooks și comandat aici.

a fi și a iubi

mi-am pictat noaptea în vise,

m-am trezit cu gust de tine

într-o dimineață rece

să aud picuri de ploaie,

să aud sunete de pian,

ploaie de note muzicale,

emoții transformate ușor în rafale…

dezbrăcată de frici și de gânduri

tot ce mai am de făcut e

să scriu,

să iubesc,

să scriu,

să iubesc.

Exercising toxic femininity și Fetițe dulci – o discuție cu Lorena Enache

Exercising toxic femininity și Fetițe dulci – o discuție cu Lorena Enache

Published by Denisa Spiridon on 21/09/2022

“exercising

toxic

femininity”

1. Cine este Lorena? Care sunt 3 lucruri care te definesc?

Să vorbesc despre mine la persoana a treia e un obicei de care încerc să scap. Mă ajută să mă integrez mai ușor în societate.

La modul general, am o relație destul de toxică uneori cu mine. Nu știu cât ține de zodii, cât ține de ce s-a stricat în copilărie și nu s-a reparat în terapie sau cât ține de vârsta de-acum, dar încă mă identific ca om al emoțiilor la extreme. Și tocmai de asta e greu să spun că mă definește ceva în mod special, că de fapt sunt circumstanțială. Însă dacă e să adun câteva cuvinte în jurul meu, cred că sunt destul de principială și mă ia cu năduf când văd altfel în jur, îmi place să depun eforturi (am vrut să spun să muncesc, dar știu că nu e foarte gen z mood) și să mă plâng că nu ajung la rezultate pe loc și, cred că pentru mine, credința care m-a ajutat să fac pace cu rolul meu în lume este curiozitatea.

2. Ce îți aduce zâmbetul pe buze?

Prima oară eu, apoi restul minunilor din viața mea.

Cu prietenii cei mai apropiați comunic perioade lungi de timp numai zâmbind la ecran la vreun tiktok trimis de ei. Am atâta muzică pe Internet care mă face să dansez în oglindă și când mă uit la mine nu pot să nu mă bucur că mă mișc! Am o mașină de cafea cam zgomotoasă, dar uneori am musafiri și sunetul ăla deranjant e mai plăcut pe fondul discuțiilor. Când îmi ud plantele și toate par că abia aștept să le mângâi frunzele, când reușesc să programez o plecare către fetele mele care nu stau în oraș, când reușesc să stabilesc o bere cu fata mea din București, când aud o vorbă bună la muncă, când aud o manea de suflet, când găsesc un bilet ieftin spre Italia ori când partenerul meu face cafea proaspătă în ibric doar pentru mine. La prima mână par lucruri simple, dar toate astea fac parte din rutina mea și de fiecare dată când mă întâlnesc cu ele îmi descoperă un update la bucuria reîntâmplării.

3. Ești introvertă sau extrovertă?

M-am gândit mult la asta în ultimii doi ani. Puteam să jur că sunt extrovertită înainte, și că episoadele de uscăciune emoțională completă prin care mai treceam din când în când se întâmplă degeaba. Cred că sunt undeva la mijloc. Două femei capabile din viața mea mi-au spus că sunt genul de om pe care atunci când intră într-o cameră știi imediat dacă îl placi sau nu. Nimic între. Cam așa e. Și în funcție de energiile pe care le simt în jurul meu, îmi dezvălui și eu potențialul.

Acum se întâmplă să trec și printr-un proces de acceptare a impotenței sociale, ceea ce pentru mine nu a fost niciodată o problemă; acum, în medii noi mă poți găsi ori strălucind printre cei mai strălucitori, ori într-un colț la subsol. Încerc să mă împac cu ideea că sunt și locuri în care e ok să nu mă simt bine, că de fapt nimeni nu merită să se simtă binevenit mai mult decât mine și că e în regulă și să mă sprijin de un perete, cu un pahar în mână și să mă bucur că iau parte la o situație. Și am personalitate de conducător la testul Myers-Briggs.

4. Cum apare inspirația? Ai un timp dedicat / programat pentru scris sau ești mai mult spontană când vine vorba de a crea?

La mine inspirația nu apare, ci o port așa cu mine pe umăr. Când are ceva de zis, îmi iau un croasant și o cafeluță și ies la plimbare ori mă pun cu ochii în tavan și încerc să drenez. La un moment dat reușeam să scriu un poem pe lună, la sfârșitul lunii. De când au intrat în viața mea și alte activități, m-am lăsat în voia notițelor din telefon și a liniștii dintre două piese în club pentru scris versuri.

5. Care a fost primul tău job relevant și ce te-a învățat?

Acum trec prin primul meu job relevant. E primul job în care simt că vreau să îmi las tinerețea și în care vreau să cresc. Nu e un job la care îmi place de mine în fiecare zi, dar în sfârșit e un loc de muncă la care am păreri diverse despre mine, în diverse momente și simt că mă deplasez spre ceva.

De învățat, cu siguranță oamenii de acolo fac eforturi să îmi satisfacă toate nevoile de educație și dezvoltare în domeniu, dar în mod deosebit jobul ăsta mi-a trezit o chestie pe care o practicam și înainte, numai că în situații personale: plângi și apoi fă ce ai de făcut. Mi-a amintit că e ok să cazi, dar să nu rămâi pe jos, să te întorci apoi la ce te-ai apucat să faci pentru că dacă abandonezi, a doua oară când te vei întâlni cu ceva asemănător va fi și mai greu pentru că o să începi cu preconcepția că nu poți.

6. Care sunt sentimentele tale legate de “Fetițe dulci”? Ce emoții trăiești când știi că oamenii au cartea ta în rafturile căsuței lor?

Sunt foarte mândră că am scos cartea fix pe gustul meu. Mă simt împăcată cu mine să știu că am dat o carte care arată bine în bibliotecă, restul experienței nu știu cât mai depinde de mine sau de ce simt eu. Dacă mi se permite, ce ar ajuta cititorii (mă mănâncă să spun cititoarele) când țin Fetițe dulci în mână e să își activeze simțurile cinematografice. Și nu mă refer aici neapărat la un îndemn pentru vizualizat poemele, ci chiar să se așeze confortabil undeva și să treacă prin poeme ca prin tiktokuri sau scurtmetraje: avem acest context, avem această femeie și la final cineva simte ceva.

Am scris Fetițe dulci pentru toate fetițele în care m-am transformat de când m-am mutat în București. Volumul nu e o stare generală și nici eu nu pot să simt ceva concret pentru el, cu unele poeme încă mă țin de mână, de altele mi-e teamă.

7. Ce cărți te inspiră sau ce ne recomanzi?

Sunt fiartă pe Yalom, Schopenhauer, ghidurile sociale ale lui Alexander von Schoenburg și, de curând, m-am întors la literatura franceză. În general, mă ajută să nasc un gând pentru o poezie cărțile de filosofie ori romanele scrise foarte concret, franc. Nu îmi place să recomand cărți, eu nu prea citesc recomandările. Ca să mă convingă să citesc și eu o carte care i-a plăcut, prietena mea aproape a transformat asta într-o competiție. Dar pentru toate fetițele dulci care nu-și găsesc liniștea sau nu se simt suficient de bune, recomand Plânsul lui Nietsche, Problema Spinoza și Soluția Schopenhauer. Curăță mintea foarte ușor de overthinking și idealizări. Iar din poezie, cred că mereu o să am un kink pentru sinceritatea lui Vlad Drăgoi, masculinitatea diafană a lui Dan Coman și în ultima perioadă îmi înmoaie genunchii Gabriela Vieru.

8. Care este un lucru pe care ai putea sa îl faci atunci când ai o zi proastă, pentru a te simți puțin mai bine?

Sex, dar merge și o plimbare la 20 de grade cu o cafeluță și croasant.

9. Cum vezi iubirea?

Ca o plastilină. Mă liniștește să știu că o putem modela toată viața și că ce am crezut la un moment dat că e dragoste a fost doar una dintre forme.

10. Versuri freestyle? Scrie-mi două/trei versuri legate de ce ai vrea să transmiți

persoanelor care te citesc.

Vă rog să puneți din nou manele în Apollo.

Volumul ei de poezie, Fetițe dulci, îl găsești aici.

Printre frânturi de versuri și zâmbete – o discuție cu Lena Chilari

Printre frânturi de versuri și zâmbete – o discuție cu Lena Chilari

Published by Denisa Spiridon on 27/07/2022

,,am cunoscut o singură noapte de iubire

unde câmpul de foc s-a transformat în lavă

a curs pământul, am curs și eu cu el

…

știam că în mine se află eternitatea

și că nimeni nu are acces la ea”

1. Cine este Lena Chilari, omul? Care sunt trei lucruri care o definesc?

Lena Chilari, omul, este un om călduros și adevărat. Trei lucruri care mă definesc sunt poezia, dulciurile și familia mea.

2. Cum ai început să scrii poezie?

Am început să scriu poezie din nevoia de a recunoaște în fața mea adevărul, și anume absența unor persoane-cheie din viața mea; precum mama în copilărie sau băiatul de care eram îndrăgostită la facultate.

3. Ce îți aduce zâmbetul pe buze?

Îmi aduce zâmbetul pe buze zâmbetul de pe buzele altora.

4. Ești introvertă sau extrovertă?

Sunt exclusiv extrovertită. Deși când eram mică, eram foarte tăcută și închisă în mine. Foarte serioasă.

5. Ai o rutină de scris?

Rutina mea de scris constă din frânturi de versuri pe care mi le repet în gând sau cu voce înceată. Repetiția și insistența anumitor secvențe verbale, care ulterior se transcriu pe cărți, prin mesaje random la oameni dragi sau pe mână. E important să duc și să țin minte emoția pe care o am atunc când reușesc să leg versurile și să fiu foarte clară cu sine la întrebarea: unde vreau să ajung în acest poem?

6. Care sunt sentimentele tale legate de o cană de noviciok la bătrânețe, volumul tău de debut? E puțin scary faptul că lumea are acces la trăirile tale interioare prin arta ta?

Sunt foarte fericită că volumul există și foarte rușinată de el. Cred că e puternic, dar primitiv.

7. Care sunt cărțile tale preferate?

Cărțile mele preferate sunt toate cărțile scrise de japonezi.

8. Dar muzica preferată?

Muzica mea preferată este tot la Alternosfera cea veche.

9. Ca artist te caracterizează echilibrul sau ești ca o mare învolburată de emoții?

Sunt echilibrată în marea mea învolburată de emoții.

10. Care este un lucru pe care ai putea să îl faci atunci când ai o zi proastă, pentru a te simți puțin mai bine?

Când am o zi proastă îmi pun videouri de stand up pe youtube. Acum urmăresc mult stand up din Kazahstan. Aina Musina și surorile Baibolov sunt favoritele mele.

11. Ce ai împărtăși cu un scriitor aflat la început de drum?

L-aș încuraja să nu se descurajeze de ce spun ceilalți. Să creadă în el și în poezia pe care o scrie și o trimite mai departe.

12. Cum vezi iubirea?

Iubirea este respect uman și reciprocitate. Iubirea este atunci când ești acolo pentru celălalt și celălat e la rândul lui / ei acolo pentru tine. Iubirea este o alegere asumată și matură pe care o faci. Iubirea este unică și e recomandat să o ai în primul rând față de tine și dacă se poate, față de familie, orice ar însemna cuvântul “familie” pentru tine.

13. Dacă ar fi să creezi date-ul perfect, ce elemente ar apărea în cadru?

Reciprocitatea consecventă.

14. Lucrezi la un nou proiect, o nouă carte?

Vreau să colaborez vizual și poetic cu artista Yana Serikova și cu regizorul Victor Organ în viitorul apropiat. Ambii din Chișinău. Lucrez la al doilea volum. Merge încet treaba.

Vreau să revin un pic la rădăcinile mele și să creez, dacă pot, câte ceva și pe acolo. ❤

15. Ce emoții trăiești atunci când ești pe scenă și îți pui sufletul pe tavă prin poeziile tale?

Este singurul moment de fericire absolută și creativitate prin excelență care mă face să vreau să trăiesc atunci-acolo și mai departe.

Volumul ei de poezie, o cană de noviciok la bătrânețe, îl găsești aici.

Poezie, nostalgie și eros – o discuție cu Iuliana Dichis

Poezie, nostalgie și eros – o discuție cu Iuliana Dichis

Published by Denisa Spiridon on 15/07/2022

,,Te vreau

Pe tine

În carne și versuri”

1.Cine este Iuliana Dichis? Care sunt trei lucruri ce o caracterizează?

Iuliana este o nostalgie cu trup de femeie, care-și găsește fericirea în lucrurile mici, în aerul sărat și-n plimbările pe faleză, în mare, în lectură, în artă, în oameni și-n universul care-i locuiește, în scris, în București și în plimbările cu bicla mea, Callatis. Iuliana e o ființă boemă și desuetă cu ambiții firești, e pasionată de vintage și străbătut talciocuri, iubește lectura, cochetează cu arta și e mereu în căutare de frumos.

Dichis este Calea Victoriei ascunsă-ntr-o femeie cu suflet albastru, o romantică incurabilă și-i place să creadă că-n altă viață a fost doamna T. a domnului Camil. E făcută de mâinile lui Dumnezeu din iubire, neant, rugă, vertij, poezie și efemer. Uneori e plină de minuni, alteori plină de neliniști. Iar sufletul ei e un caleidoscop guvernat de poezie.

Sunt Descîntoteca lui Sorescu, m-am născut într-un poem și tot așa am ales să trăiesc: ca un poem în trup de femeie.

Trei cuvinte care mă caracterizează:

~poezie

~nostalgie

~eros

2. Ce îți aduce zâmbetul pe buze?

Oamenii buni cu suflete calde, părinții mei-oamenii cu cea mai mătăsoasă voce, Jurnalul de sâmbătă și tot ce înseamnă el, poezia, cărțile și universul imaginației, pielea bronzată, plimbările cu bicicleta mea, să scriu, apusurile la mare, Calea Victoriei, tălpile goale în nisip, când mi se spune Dichis, cinele în Portul Tomis, vocile frumoase, muzica, cerul plin de stele, firescul dintre oameni, complicitatea dintre un bărbat și o femeie și or mai fi…

3. Ai un poem preferat? Ne împărtășești câteva versuri?

Oh… Am teribil de multe poeme preferate. Uneori mă trezesc cu câte unul în minte și-mi este laitmotiv toată ziua sau o perioadă mai lungă de timp. Însă cel care mi-a venit în minte acum, citind întrebarea ta, este unul scris de Marin Sorescu și se numește Baladă:

Când îndrăgostiţii au luat peste tot foc,

Se prind de mână

Şi se aruncă amândoi

Într-o verighetă

Cu apă puţină.

Este o cădere importantă în viaţă

Şi ei zâmbesc fericiţi

Şi au braţele pline de flori

Şi alunecă duios

Şi alunecă măreţ pe jos,

Strigându-se pe nume ziua

Şi auzindu-se noaptea.

De la o vreme

Li se amestecă ziua cu noaptea,

Într-un fel de tristeţe deasă…

Verigheta răspunde

Tocmai pe tărâmul celălalt.

Acolo este o plajă mare

Plină cu oase îmbrăţişate

Care dorm cu albul lor ostenit,

Ca nişte scoici frumoase

Care s-au iubit toată marea.

4. Ai o rutină de scris? Spontan sau planificat?

Nu am nicio rutină în ce privește scrisul. Scriu atunci când simt. Niciodată nu mi-am impus să scriu. Totul a venit de la sine și cred că asta e ce a creat o legătură atât de strânsă între mine și scris. Mereu e spontan, fără planuri, fără reguli și fără limite. Am o rutină în ceea ce privește cititul: mereu citesc dimineața câteva poeme sau câteva pagini înainte să încep lucrul.

5. Ce reprezintă pentru tine Jurnalul de sâmbătă?

Jurnalul de sâmbătă este una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le trăiesc. Jurnalul de sâmbătă este casa nostalgiilor mele, cuibul scriiturii mele și cel care mă face mereu să zâmbesc, cel care-mi amintește că am un sens, că viața mea interioară și-a găsit locul în care să fie scrisă și descrisă după cum știe și simte ea mai bine.

6. Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit?

“Ți-am mai spus că ești amanta perfectă a Bucureștiului, nu?”

7. Cum arată sâmbăta perfectă?

Sâmbăta perfectă începe dis-de-dimineață, cu miros de cafea în toată casă și vreo melodie leneșă pe fundal, apoi se continuă cu o plimbare cu Callatis pe Calea Victoriei și câteva pagini citite, poate și câteva pagini scrise. La prânz citesc noul număr din Jurnalul de sâmbătă, mă hotărăsc spontan că aș mânca ceva bun în Port, așa că iau trenul spre Constanța. Restul după-amiezii și seara le-aș petrece plimbându-mă în centrul vechi al Constanței și pe faleză, fără niciun plan, fără nicio grijă, doar respirând clipele una câte una și simțindu-le din creștet până în călcâie.

8. Ești introvertă sau extrovertă?

Cred că sunt un mix între cele două. Un amestec ciudat de femeie, carne, poezie, dumnezeire. Sunt fierbinte pe interior, chiar dacă uneori exteriorul pare sau poate chiar se simte rece. Zodia care mă guvernează e ambivertă. Cu oamenii apropiați mie sunt extrovertă, însă cu oamenii pe care abia îi cunosc, partea mea introvertă domină. Depinde mult și de chimia pe care o am cu persoanele pe care abia le înâlnesc, de ce și mai ales cum trezesc în mine.

9. Ce melodii asculți când ești tristă?

Che vuole questa musica stasera, Peppino Gagliardi
Reste, Iliona
Hotel View, Dabeull
One more try, George Michael

10. Care ar fi un lucru pe care ai putea să îl faci atunci când ai o zi proastă pentru a te simți un pic mai bine?

Aș asculta muzică, aș citi un poem, aș face un duș fierbinte, aș ieși la o plimbare doar eu cu mine. Ceva din univers m-ar face cumva să simt mai bine: o adiere de vânt, un vers, o vorbă bună, o întâlnire întâmplătoare, soarele, cerul.

11. Ruj roșu și poezie? Ce e must have pentru tine?

Rujul roșu e mai mult o frivolitate pe care mi-o permit uneori. Însă unghiile roșii și poezia sunt constantele din viața mea. Must have pentru mine ar fi cele două de mai devreme la care adaug: un caiet, un stilou, o carte, cafea bună, o ceașcă frumoasă, un vinyl bun și, poate, dacă nu cer prea mult, valurile pe fundal.

12. E de prisos să spun că scrii de-a dreptul superb și că de fiecare dată când te citesc, îmi doresc să citesc și să cunosc și mai mult din tine. Te gândești să îți aduni scriitura într-o carte?

Mă emoționează gândul că versurile mele ar putea să fie tipărite. Niciodată n-am avut curajul să visez, nici măcar să mă gândesc că ce scriu s-ar putea aduna într-o carte, în ceva palpabil… Dar nu știm ce și cum au decis deja zeii…

13. Care este un lucru important pe care l-ai învățat de-a lungul timpului?

Că e extraordinar de important, sănătos și benefic să crezi în tine însăți orice ar fi, că empatia e un lucru minunat pe care dacă l-am exersa mai des lumea asta ar fi un loc mai bun, că iubirea de sine în proporții modeste te face să renaști, să (re)înflorești și să simți viața altfel curgând prin tine.

14. Cum vezi iubirea?

Iubirea, pentru mine, e o pasăre sălbatică, de neîmblânzit, care atunci când îți poposește în piept te face să simți totul cu o notă mai sus decât până atunci. Iubirea e delir, fior, magie, firesc, albastru, e poezie, tremur, emoție, e o partitură care nu se mai termină. Iubirea este, probabil, ce are lumea asta mai frumos și însuflețit.

15. Care e întrebarea pe care îți place să o auzi cel mai des?

“Ești îndrăgostită?”

Soare, poezie și ocean – o discuție cu Anca Dumitrescu

Soare, poezie și ocean – o discuție cu Anca Dumitrescu

Published by Denisa Spiridon on 20/04/2022

,,Erotismul și poezia

Aceste două constante care-mi guvernează destinul”

Sper că vei găsi în rândurile ce urmează un motiv (sau mai multe) de a zâmbi 🙂

Am avut bucuria să port o discuție în scris cu Anca Dumitrescu, cea care mă inspiră în nenumărate feluri prin versurile ei pline de emoție și de trăiri intense, ,,un univers de poezie și cer senin”.

Cartea ei, Micro(scop) pentru suflet, o găsești aici.

Nu voi încerca să o descriu pe Anca, cel mai bine o voi lăsa chiar pe ea să se introducă:

Cine este Anca Dumitrescu, omul? Care sunt trei lucruri care o definesc?

Anca-i o balanță visătoare, în căutare perpetuă de echilibru și de soare. Sună orgolios și poate chiar e, dar mereu am vrut ca viața asta să-mi ofere totul sau mai bine să nu-mi ofere nimic. Nu mă interesează jumătățile de măsură, compromisurile și-n general orice mă face să-mi îngustez inima și privirea.

Sunt mix ciudat de simțire și rațiune, cântăresc un lucru de un milion de ori ca mai apoi să mă arunc în gol și să las inima să-și facă de cap, ca și cum nimic din ce-am gândit nu mai are vreo însemnătate. Mimez raționalul ca să mă mint singură că-s încă în control și-apoi cobor pe furiș în inimă și de-acolo încep să fac lucrurile așa cum simt, doresc, respir.

Omul Anca se confundă adesea cu munca ei. Căci tot în ce fac zidesc o parte din mine. Și nu puteam fi mai fericită de-atât.

Omul Anca iubește cu patimă, scrie cu nesaț, dorește cu furie, se dezbracă fără de rușine, de haine și de frici și-așa umblă goală prin viață, mereu în căutare de miracol, de poezie și speranță.

3 lucruri care mă definesc:

– soare

-poezie

-ocean

2. Ce îți aduce zâmbetul pe buze?

Recunosc, cam mare parte din universul în care trăiesc mă face să zâmbesc și uneori chiar să plâng de bucurie. Pe-o listă (foarte) scurtă aș pune:

– răsăritul pe care-l văd din pat în fiecare dimineață

– mama, râsul ei, glumele ei, lumina și bunătatea ei

– Dulce și Piper

– valurile, sunetul mării, mirosul de stânci ude, pescărușii

– să gătesc pentru cei pe care-i iubesc

– un mesaj plin de iubire venit exact când aveai mai mare nevoie

– un pepene dulce în coșul bicicletei

– un braț imens de lăcrămioare

– un bărbat oarecare, privire, mirosul și mâinile lui, de care-mi amintesc din când în când

– cititul în mjlocul zilei pe treptele Ateneului

– numele insulei sufletului meu afișat pe poarta de îmbarcare din aeroport

– relația cu cursanții mei

– un porțelan delicat Philocaly

3. Care sunt poeții pe care îi îndrăgești?

Eu cu cine să-ncep acum, când lista mea e atât de lungă?!

Și totuși, îl voi pune pe el primul, el fără de care nu știu dacă poezia mea ar fi existat azi. Marin Sorescu, pe care-l port cu mine în toate gențile, poșetele și valizele. Apoi lista curge cu Ana Blandiana, Lucian Blaga, Fernando Pessoa, Charles Bukowski, Pablo Neruda, E.E Cummings, Gioconda Belli, Mario Benedetti, Eduardo Galeano, Joan Margarit, Baudelaire, Rumi.

4. Ai o rutină de scris? Spontan sau planificat?

Mi-aș dori să am, mă lupt să am una și nimic. Nu-mi iese așa. Îmi iese pedalând pe bicicletă pe te miri ce stradă din București, îmi iese privind cerul din balcon, dimineața la cafea sau în timp ce înot în oceanul rece, înainte de micul dejun. Îmi iese oriunde, oricum, mai puțin atunci când încerc să planific. N-am fost și nu voi fi vreodată omul planificării. Și asta se reflectă și în scriitura mea.

5. Care au fost sentimentele tale în legătură cu Micro(scop) pentru suflet? Ce ai simțit atunci când a apărut cartea și cum ai perceput faptul că lumea a avut acces la trăirile tale?

A fost copleșitor, recunosc. Căci (Micro)scopul este exact ce spune titlul: un microscop pus pe sufletul meu, un exercițiu de (auto)cunoștere, dezbrăcare de frici și temeri, un eu în toată goliciunea lui expus fără perdea în paginile acestui volum de poezii. Cred că fiecare din noi, într-o formă sau alta, a trăit ce-am pus eu pe hârtie. Și-atunci am simțit că oamenii se vor putea regăsi, într-un fel sau altul, în scriitura mea. Nu se vor gândi că mă întâlnesc pe mine în carte, ci mai degrabă că se reîntâlnesc cu sine, cu dorințele, iubirile, fericirile și ratările lor.

6. Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit?

“Ești un soare” 🙂

7. Cum îți place să-ți petreci serile de mai?

Ohhh, nu există ceva mai frumos decât nopțile de mai, când totul miroase a tei și-a iasomie, afară-i cald și vara e încă timpurie. Sunt nopți în care pedalez până târziu pe străzile orașului, nopți în care iubesc până târziu, dorm cu toate ferestrele casei deschise și nu mai știu ce să fac ca s-opresc timpul în loc și să trăiesc etern aceste nopți. Sunt nopți în care-mi simt corpul și inima diferit, în care precum o floare la-nceput de primăvară, mă deschis și las viața să facă ce vrea cu mine. Cele mai frumoase amintiri, cele mai intime, cele mai intense, le am din nopțile de mai.

Așa că binecuvântate să fie nopțile de mai și vraja ce plutește în aer odată cu ele!

8. Ești introvertă sau extrovertă?

Extrovertă am fost de mic copil, mereu am iubit și căutat oamenii, am avut norocul să cresc fără frici și mai mereu cu-o curiozitate legată de omul de lângă mine. Probabil de-aici și toți oamenii dragi, absolut minunați, pe care viața mi i-a scos în cale.

9. Dacă ai putea să alegi un singur desert preferat, care ar fi acela?

Clafoutis cu caise și cimbru forever.

10. Rochii albe sau business outfit?

Rochii albe în toate zilele existenței mele.

11. Care ar fi un lucru pe care ai putea să îl faci atunci când ai o zi proastă pentru a te simți un pic mai bine?

Să respir, înainte de orice. Să trag puternic aer în piept, să privesc cerul și să-mi reamintesc că orice-ar fi, o să treacă. După, știu că un pahar cu vin, muzica potrivită și-o baie fierbinte rezolvă multe. A citi poezie e un alt panaceu pentru zilele mele proaste, la fel cum a găti îmi mută atenția și-mi schimbă imediat starea.

12. Ce ai împărtăși cu un scriitor aflat la început de drum? Ce i-ai transmite sau ce l-ai îndemna să facă?

Să scrie și-atât. Să nu îi pese, să nu se judece, să nu compare. Să nu aibă rețineri să pună în cuvinte orice stare, orice gând, orice dorință, fericire sau deziluzie. Să citească mult și să scrie mult. Să se inspire din scriitura altora, categoric, dar să lase mereu spațiu suficient pentru propria lui punere în scenă.

13. Care este un lucru important pe care l-ai învățat de-a lungul timpului?

Să las timpul să le rezolve pe toate. Să nu mă încăpățânez, să nu vreau să controlez totul, să nu aștept soluții facile și nici lucruri care să se rezolve pe loc, să am puterea să aștept, să CRED și să am speranță.

14. Cum vezi iubirea?

O simt, cu toate celulele mele. O trăiesc, o caut în tot și-n toate, o folosesc, o multiplic, o văd ca pe-un far care-mi guvernează viața. O consum și-o las să mă consume. O posed și uneori mă posedă ea pe mine. O pun în poezie și fac din ea poezie. Există iubire în viața mea, deci sunt vie. Am un rost și-un rol pe pământul ăsta.

Iubirea mea e haotică, plină, intensă, provocatoare, greu de dus uneori din cauza fluxului mare de emoții și stări, dar asta vine din faptul că e foarte VIE. Și eu mă simt uneori poate nepermis de vie și vreau să-mi trăiesc viața în acord cu acest simțământ.

De-a lungul timpului am realizat că există ceva în felul meu de-a iubi care sperie și atrage în același timp și că nu oricine-i pregătit să înfrunte furtuna ce-o port în mine. Mă chestionez și eu adesea asupra acestui subiect și mă-ntreb ce-i de schimbat/corectat/îndreptat și-apoi realizez că asta ar însemna să mă reneg sau să-mi doresc, în zadar, să fiu ceva ce n-aș putea vreodată.

15. Care e întrebarea pe care îți place să o auzi cel mai des? 🙂

Ce e în sufletul tău?

cea mai frumoasă poveste cu nuanțe de haos

Published by Denisa Spiridon on 15/04/2021

mă simt mai vie ca niciodată

de când m-ai sărutat a doua oară

era trecut de miezul nopții

noi doi eram la primul date

în orașul în care m-am simțit ca acasă

încă de la primele plimbări

una dintre clădirile lui de seamă

a fost martora acelui sărut

ce a venit brusc

și neașteptat

când m-ai împins în imaterial

și în cele mai adânci umbre

spatele meu lipit de zid

mâna ta în părul meu

și respirația mea accelerată

cu o zi înainte să te cunosc mi-am notat în jurnal:

eu nu vreau o iubire banală

universul îți dă ce îi ceri

așa că am primit

cea mai frumoasă poveste

cu nuanțe de haos.

Bridgerton: Eu și ducele

Published by Denisa Spiridon on 04/04/2021

Carte ce stă la baza serialului Bridgerton (2020). Serialul prezintă povestea familiei Bridgerton și a membrilor ei, frații numiți în ordine alfabetică: Anthony, Benedict, Colin, Daphne, Eloise, Francesca, Gregory și Hyacinth.

Firul narativ principal prezintă povestea de iubire din Daphne și Simon.

Cartea începe cu un prolog în care aflăm povestea nașterii și a copilăriei lui Simon și relația acestuia cu tatăl său, ducele de Hastings.

Apoi, acțiunea este reluată ani mai târziu, când ducele de Hastings moare, iar fiul acestuia, Simon, îi preia titlul și se reîntoarce la Londa și în societate.

O cunoaște pe Daphne, la un bal, în compania unui domn care insista să îi fie soție, iar aceasta îl refuză în repetate rânduri. Acțiunea începe cu o scenă destul de comică, când Simon o vede pe Daphne și vrea să intervină între ea și bărbatul insistent, crezând că are nevoie de ajutor. Însă Daphne, îi dă un pumn pretendentului și îl trântește la pământ.

Simon află că tânără din fața lui era chiar Daphne Bridgerton, sora prietenului său Anthony.

Acțiunea se va derula rapid, Simon propunându-i lui Daphne să îi permită să o curteze, astfel ea va fi invidiată și va avea parte de mai mulți pețitori, iar el va fi lăsat în pace de doamnele de societate care încercau să își mărite fiicele cu el.

Daphne acceptă și așa începe un șir de tachinări și ieșiri împreună în societate, până când cei doi sunt prinși într-o ipostază compromițătoare într-o grădină, chiar de fratele lui Daphne. Anthony îl provoacă pe Simon la duel și este decis să îl omoare dacă nu o să se căsătorească cu Daphne. Simon refuză cu vehemență, iar Daphne, care îl simte și pe el la fel de îndrăgostită ca și ea, simte că trebuie să fie ceva în spatele acestui refuz. În dimineața duelului reușește să îl convingă pe Simon să se căsătorească cu ea, dar nu fără un sacrificiu imens: Simon îi spune că nu va putea avea copii, cea mai mare dorință a lui Daphne fiind aceea de a avea o familie mare, așa cum a crescut ea.

Ce nu știe Daphne este că Simon a făcut un jurământ să nu aibă copii niciodată pentru a lăsa titlul de duce de Hastings să moară odată cu el.

Acest secret din trecut le va aduce multe provocări în relație, îi va împinge la minciuni și separări.

Eu și ducele este o carte cu o poveste de iubire incitantă, cu momente amuzante pe alocuri și multe scene de erotism.

Mi-a plăcut și sunt nerăbdătoare să citesc următoarea carte din seria Bridgerton: Vicontele care mă iubea.

Am văzut și primul sezon din serial și după episodul al doilea m-a captivat de-a dreptul. În serial mi s-a părut mult mai bine conturată acțiunea și sunt câteva schimbări majore față de carte, însă eu am citit doar prima parte, iar serialul pregătește cumva acțiunea pentru celelalte fire narative și e normal să fie mai captivant.