,,Erotismul și poezia
Aceste două constante care-mi guvernează destinul”
Sper că vei găsi în rândurile ce urmează un motiv (sau mai multe) de a zâmbi 🙂
Am avut bucuria să port o discuție în scris cu Anca Dumitrescu, cea care mă inspiră în nenumărate feluri prin versurile ei pline de emoție și de trăiri intense, ,,un univers de poezie și cer senin”.
Cartea ei, Micro(scop) pentru suflet, o găsești aici.
Nu voi încerca să o descriu pe Anca, cel mai bine o voi lăsa chiar pe ea să se introducă:
- Cine este Anca Dumitrescu, omul? Care sunt trei lucruri care o definesc?
Anca-i o balanță visătoare, în căutare perpetuă de echilibru și de soare. Sună orgolios și poate chiar e, dar mereu am vrut ca viața asta să-mi ofere totul sau mai bine să nu-mi ofere nimic. Nu mă interesează jumătățile de măsură, compromisurile și-n general orice mă face să-mi îngustez inima și privirea.
Sunt mix ciudat de simțire și rațiune, cântăresc un lucru de un milion de ori ca mai apoi să mă arunc în gol și să las inima să-și facă de cap, ca și cum nimic din ce-am gândit nu mai are vreo însemnătate. Mimez raționalul ca să mă mint singură că-s încă în control și-apoi cobor pe furiș în inimă și de-acolo încep să fac lucrurile așa cum simt, doresc, respir.
Omul Anca se confundă adesea cu munca ei. Căci tot în ce fac zidesc o parte din mine. Și nu puteam fi mai fericită de-atât.
Omul Anca iubește cu patimă, scrie cu nesaț, dorește cu furie, se dezbracă fără de rușine, de haine și de frici și-așa umblă goală prin viață, mereu în căutare de miracol, de poezie și speranță.
3 lucruri care mă definesc:
– soare
-poezie
-ocean
2. Ce îți aduce zâmbetul pe buze?
Recunosc, cam mare parte din universul în care trăiesc mă face să zâmbesc și uneori chiar să plâng de bucurie. Pe-o listă (foarte) scurtă aș pune:
– răsăritul pe care-l văd din pat în fiecare dimineață
– mama, râsul ei, glumele ei, lumina și bunătatea ei
– Dulce și Piper
– valurile, sunetul mării, mirosul de stânci ude, pescărușii
– să gătesc pentru cei pe care-i iubesc
– un mesaj plin de iubire venit exact când aveai mai mare nevoie
– un pepene dulce în coșul bicicletei
– un braț imens de lăcrămioare
– un bărbat oarecare, privire, mirosul și mâinile lui, de care-mi amintesc din când în când
– cititul în mjlocul zilei pe treptele Ateneului
– numele insulei sufletului meu afișat pe poarta de îmbarcare din aeroport
– relația cu cursanții mei
– un porțelan delicat Philocaly
3. Care sunt poeții pe care îi îndrăgești?
Eu cu cine să-ncep acum, când lista mea e atât de lungă?!
Și totuși, îl voi pune pe el primul, el fără de care nu știu dacă poezia mea ar fi existat azi. Marin Sorescu, pe care-l port cu mine în toate gențile, poșetele și valizele. Apoi lista curge cu Ana Blandiana, Lucian Blaga, Fernando Pessoa, Charles Bukowski, Pablo Neruda, E.E Cummings, Gioconda Belli, Mario Benedetti, Eduardo Galeano, Joan Margarit, Baudelaire, Rumi.
4. Ai o rutină de scris? Spontan sau planificat?
Mi-aș dori să am, mă lupt să am una și nimic. Nu-mi iese așa. Îmi iese pedalând pe bicicletă pe te miri ce stradă din București, îmi iese privind cerul din balcon, dimineața la cafea sau în timp ce înot în oceanul rece, înainte de micul dejun. Îmi iese oriunde, oricum, mai puțin atunci când încerc să planific. N-am fost și nu voi fi vreodată omul planificării. Și asta se reflectă și în scriitura mea.
5. Care au fost sentimentele tale în legătură cu Micro(scop) pentru suflet? Ce ai simțit atunci când a apărut cartea și cum ai perceput faptul că lumea a avut acces la trăirile tale?
A fost copleșitor, recunosc. Căci (Micro)scopul este exact ce spune titlul: un microscop pus pe sufletul meu, un exercițiu de (auto)cunoștere, dezbrăcare de frici și temeri, un eu în toată goliciunea lui expus fără perdea în paginile acestui volum de poezii. Cred că fiecare din noi, într-o formă sau alta, a trăit ce-am pus eu pe hârtie. Și-atunci am simțit că oamenii se vor putea regăsi, într-un fel sau altul, în scriitura mea. Nu se vor gândi că mă întâlnesc pe mine în carte, ci mai degrabă că se reîntâlnesc cu sine, cu dorințele, iubirile, fericirile și ratările lor.
6. Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit?
“Ești un soare” 🙂
7. Cum îți place să-ți petreci serile de mai?
Ohhh, nu există ceva mai frumos decât nopțile de mai, când totul miroase a tei și-a iasomie, afară-i cald și vara e încă timpurie. Sunt nopți în care pedalez până târziu pe străzile orașului, nopți în care iubesc până târziu, dorm cu toate ferestrele casei deschise și nu mai știu ce să fac ca s-opresc timpul în loc și să trăiesc etern aceste nopți. Sunt nopți în care-mi simt corpul și inima diferit, în care precum o floare la-nceput de primăvară, mă deschis și las viața să facă ce vrea cu mine. Cele mai frumoase amintiri, cele mai intime, cele mai intense, le am din nopțile de mai.
Așa că binecuvântate să fie nopțile de mai și vraja ce plutește în aer odată cu ele!
8. Ești introvertă sau extrovertă?
Extrovertă am fost de mic copil, mereu am iubit și căutat oamenii, am avut norocul să cresc fără frici și mai mereu cu-o curiozitate legată de omul de lângă mine. Probabil de-aici și toți oamenii dragi, absolut minunați, pe care viața mi i-a scos în cale.
9. Dacă ai putea să alegi un singur desert preferat, care ar fi acela?
Clafoutis cu caise și cimbru forever.
10. Rochii albe sau business outfit?
Rochii albe în toate zilele existenței mele.
11. Care ar fi un lucru pe care ai putea să îl faci atunci când ai o zi proastă pentru a te simți un pic mai bine?
Să respir, înainte de orice. Să trag puternic aer în piept, să privesc cerul și să-mi reamintesc că orice-ar fi, o să treacă. După, știu că un pahar cu vin, muzica potrivită și-o baie fierbinte rezolvă multe. A citi poezie e un alt panaceu pentru zilele mele proaste, la fel cum a găti îmi mută atenția și-mi schimbă imediat starea.
12. Ce ai împărtăși cu un scriitor aflat la început de drum? Ce i-ai transmite sau ce l-ai îndemna să facă?
Să scrie și-atât. Să nu îi pese, să nu se judece, să nu compare. Să nu aibă rețineri să pună în cuvinte orice stare, orice gând, orice dorință, fericire sau deziluzie. Să citească mult și să scrie mult. Să se inspire din scriitura altora, categoric, dar să lase mereu spațiu suficient pentru propria lui punere în scenă.
13. Care este un lucru important pe care l-ai învățat de-a lungul timpului?
Să las timpul să le rezolve pe toate. Să nu mă încăpățânez, să nu vreau să controlez totul, să nu aștept soluții facile și nici lucruri care să se rezolve pe loc, să am puterea să aștept, să CRED și să am speranță.
14. Cum vezi iubirea?
O simt, cu toate celulele mele. O trăiesc, o caut în tot și-n toate, o folosesc, o multiplic, o văd ca pe-un far care-mi guvernează viața. O consum și-o las să mă consume. O posed și uneori mă posedă ea pe mine. O pun în poezie și fac din ea poezie. Există iubire în viața mea, deci sunt vie. Am un rost și-un rol pe pământul ăsta.
Iubirea mea e haotică, plină, intensă, provocatoare, greu de dus uneori din cauza fluxului mare de emoții și stări, dar asta vine din faptul că e foarte VIE. Și eu mă simt uneori poate nepermis de vie și vreau să-mi trăiesc viața în acord cu acest simțământ.
De-a lungul timpului am realizat că există ceva în felul meu de-a iubi care sperie și atrage în același timp și că nu oricine-i pregătit să înfrunte furtuna ce-o port în mine. Mă chestionez și eu adesea asupra acestui subiect și mă-ntreb ce-i de schimbat/corectat/îndreptat și-apoi realizez că asta ar însemna să mă reneg sau să-mi doresc, în zadar, să fiu ceva ce n-aș putea vreodată.
15. Care e întrebarea pe care îți place să o auzi cel mai des? 🙂
Ce e în sufletul tău?