1. Cine este Lorena? Care sunt 3 lucruri care te definesc?
Să vorbesc despre mine la persoana a treia e un obicei de care încerc să scap. Mă ajută să mă integrez mai ușor în societate.
La modul general, am o relație destul de toxică uneori cu mine. Nu știu cât ține de zodii, cât ține de ce s-a stricat în copilărie și nu s-a reparat în terapie sau cât ține de vârsta de-acum, dar încă mă identific ca om al emoțiilor la extreme. Și tocmai de asta e greu să spun că mă definește ceva în mod special, că de fapt sunt circumstanțială. Însă dacă e să adun câteva cuvinte în jurul meu, cred că sunt destul de principială și mă ia cu năduf când văd altfel în jur, îmi place să depun eforturi (am vrut să spun să muncesc, dar știu că nu e foarte gen z mood) și să mă plâng că nu ajung la rezultate pe loc și, cred că pentru mine, credința care m-a ajutat să fac pace cu rolul meu în lume este curiozitatea.
2. Ce îți aduce zâmbetul pe buze?
Prima oară eu, apoi restul minunilor din viața mea.
Cu prietenii cei mai apropiați comunic perioade lungi de timp numai zâmbind la ecran la vreun tiktok trimis de ei. Am atâta muzică pe Internet care mă face să dansez în oglindă și când mă uit la mine nu pot să nu mă bucur că mă mișc! Am o mașină de cafea cam zgomotoasă, dar uneori am musafiri și sunetul ăla deranjant e mai plăcut pe fondul discuțiilor. Când îmi ud plantele și toate par că abia aștept să le mângâi frunzele, când reușesc să programez o plecare către fetele mele care nu stau în oraș, când reușesc să stabilesc o bere cu fata mea din București, când aud o vorbă bună la muncă, când aud o manea de suflet, când găsesc un bilet ieftin spre Italia ori când partenerul meu face cafea proaspătă în ibric doar pentru mine. La prima mână par lucruri simple, dar toate astea fac parte din rutina mea și de fiecare dată când mă întâlnesc cu ele îmi descoperă un update la bucuria reîntâmplării.
3. Ești introvertă sau extrovertă?
M-am gândit mult la asta în ultimii doi ani. Puteam să jur că sunt extrovertită înainte, și că episoadele de uscăciune emoțională completă prin care mai treceam din când în când se întâmplă degeaba. Cred că sunt undeva la mijloc. Două femei capabile din viața mea mi-au spus că sunt genul de om pe care atunci când intră într-o cameră știi imediat dacă îl placi sau nu. Nimic între. Cam așa e. Și în funcție de energiile pe care le simt în jurul meu, îmi dezvălui și eu potențialul.
Acum se întâmplă să trec și printr-un proces de acceptare a impotenței sociale, ceea ce pentru mine nu a fost niciodată o problemă; acum, în medii noi mă poți găsi ori strălucind printre cei mai strălucitori, ori într-un colț la subsol. Încerc să mă împac cu ideea că sunt și locuri în care e ok să nu mă simt bine, că de fapt nimeni nu merită să se simtă binevenit mai mult decât mine și că e în regulă și să mă sprijin de un perete, cu un pahar în mână și să mă bucur că iau parte la o situație. Și am personalitate de conducător la testul Myers-Briggs.
4. Cum apare inspirația? Ai un timp dedicat / programat pentru scris sau ești mai mult spontană când vine vorba de a crea?
La mine inspirația nu apare, ci o port așa cu mine pe umăr. Când are ceva de zis, îmi iau un croasant și o cafeluță și ies la plimbare ori mă pun cu ochii în tavan și încerc să drenez. La un moment dat reușeam să scriu un poem pe lună, la sfârșitul lunii. De când au intrat în viața mea și alte activități, m-am lăsat în voia notițelor din telefon și a liniștii dintre două piese în club pentru scris versuri.
5. Care a fost primul tău job relevant și ce te-a învățat?
Acum trec prin primul meu job relevant. E primul job în care simt că vreau să îmi las tinerețea și în care vreau să cresc. Nu e un job la care îmi place de mine în fiecare zi, dar în sfârșit e un loc de muncă la care am păreri diverse despre mine, în diverse momente și simt că mă deplasez spre ceva.
De învățat, cu siguranță oamenii de acolo fac eforturi să îmi satisfacă toate nevoile de educație și dezvoltare în domeniu, dar în mod deosebit jobul ăsta mi-a trezit o chestie pe care o practicam și înainte, numai că în situații personale: plângi și apoi fă ce ai de făcut. Mi-a amintit că e ok să cazi, dar să nu rămâi pe jos, să te întorci apoi la ce te-ai apucat să faci pentru că dacă abandonezi, a doua oară când te vei întâlni cu ceva asemănător va fi și mai greu pentru că o să începi cu preconcepția că nu poți.
6. Care sunt sentimentele tale legate de “Fetițe dulci”? Ce emoții trăiești când știi că oamenii au cartea ta în rafturile căsuței lor?
Sunt foarte mândră că am scos cartea fix pe gustul meu. Mă simt împăcată cu mine să știu că am dat o carte care arată bine în bibliotecă, restul experienței nu știu cât mai depinde de mine sau de ce simt eu. Dacă mi se permite, ce ar ajuta cititorii (mă mănâncă să spun cititoarele) când țin Fetițe dulci în mână e să își activeze simțurile cinematografice. Și nu mă refer aici neapărat la un îndemn pentru vizualizat poemele, ci chiar să se așeze confortabil undeva și să treacă prin poeme ca prin tiktokuri sau scurtmetraje: avem acest context, avem această femeie și la final cineva simte ceva.
Am scris Fetițe dulci pentru toate fetițele în care m-am transformat de când m-am mutat în București. Volumul nu e o stare generală și nici eu nu pot să simt ceva concret pentru el, cu unele poeme încă mă țin de mână, de altele mi-e teamă.
7. Ce cărți te inspiră sau ce ne recomanzi?
Sunt fiartă pe Yalom, Schopenhauer, ghidurile sociale ale lui Alexander von Schoenburg și, de curând, m-am întors la literatura franceză. În general, mă ajută să nasc un gând pentru o poezie cărțile de filosofie ori romanele scrise foarte concret, franc. Nu îmi place să recomand cărți, eu nu prea citesc recomandările. Ca să mă convingă să citesc și eu o carte care i-a plăcut, prietena mea aproape a transformat asta într-o competiție. Dar pentru toate fetițele dulci care nu-și găsesc liniștea sau nu se simt suficient de bune, recomand Plânsul lui Nietsche, Problema Spinoza și Soluția Schopenhauer. Curăță mintea foarte ușor de overthinking și idealizări. Iar din poezie, cred că mereu o să am un kink pentru sinceritatea lui Vlad Drăgoi, masculinitatea diafană a lui Dan Coman și în ultima perioadă îmi înmoaie genunchii Gabriela Vieru.
8. Care este un lucru pe care ai putea sa îl faci atunci când ai o zi proastă, pentru a te simți puțin mai bine?
Sex, dar merge și o plimbare la 20 de grade cu o cafeluță și croasant.
9. Cum vezi iubirea?
Ca o plastilină. Mă liniștește să știu că o putem modela toată viața și că ce am crezut la un moment dat că e dragoste a fost doar una dintre forme.
10. Versuri freestyle? Scrie-mi două/trei versuri legate de ce ai vrea să transmiți
persoanelor care te citesc.
Vă rog să puneți din nou manele în Apollo.
Volumul ei de poezie, Fetițe dulci, îl găsești aici.
Aceste două constante care-mi guvernează destinul”
Sper că vei găsi în rândurile ce urmează un motiv (sau mai multe) de a zâmbi 🙂
Am avut bucuria să port o discuție în scris cu Anca Dumitrescu, cea care mă inspiră în nenumărate feluri prin versurile ei pline de emoție și de trăiri intense, ,,un univers de poezie și cer senin”.
Cartea ei, Micro(scop) pentru suflet, o găsești aici.
Nu voi încerca să o descriu pe Anca, cel mai bine o voi lăsa chiar pe ea să se introducă:
Cine este Anca Dumitrescu, omul? Care sunt trei lucruri care o definesc?
Anca-i o balanță visătoare, în căutare perpetuă de echilibru și de soare. Sună orgolios și poate chiar e, dar mereu am vrut ca viața asta să-mi ofere totul sau mai bine să nu-mi ofere nimic. Nu mă interesează jumătățile de măsură, compromisurile și-n general orice mă face să-mi îngustez inima și privirea.
Sunt mix ciudat de simțire și rațiune, cântăresc un lucru de un milion de ori ca mai apoi să mă arunc în gol și să las inima să-și facă de cap, ca și cum nimic din ce-am gândit nu mai are vreo însemnătate. Mimez raționalul ca să mă mint singură că-s încă în control și-apoi cobor pe furiș în inimă și de-acolo încep să fac lucrurile așa cum simt, doresc, respir.
Omul Anca se confundă adesea cu munca ei. Căci tot în ce fac zidesc o parte din mine. Și nu puteam fi mai fericită de-atât.
Omul Anca iubește cu patimă, scrie cu nesaț, dorește cu furie, se dezbracă fără de rușine, de haine și de frici și-așa umblă goală prin viață, mereu în căutare de miracol, de poezie și speranță.
3 lucruri care mă definesc:
– soare
-poezie
-ocean
2. Ce îți aduce zâmbetul pe buze?
Recunosc, cam mare parte din universul în care trăiesc mă face să zâmbesc și uneori chiar să plâng de bucurie. Pe-o listă (foarte) scurtă aș pune:
– răsăritul pe care-l văd din pat în fiecare dimineață
– mama, râsul ei, glumele ei, lumina și bunătatea ei
– Dulce și Piper
– valurile, sunetul mării, mirosul de stânci ude, pescărușii
– să gătesc pentru cei pe care-i iubesc
– un mesaj plin de iubire venit exact când aveai mai mare nevoie
– un pepene dulce în coșul bicicletei
– un braț imens de lăcrămioare
– un bărbat oarecare, privire, mirosul și mâinile lui, de care-mi amintesc din când în când
– cititul în mjlocul zilei pe treptele Ateneului
– numele insulei sufletului meu afișat pe poarta de îmbarcare din aeroport
– relația cu cursanții mei
– un porțelan delicat Philocaly
3. Care sunt poeții pe care îi îndrăgești?
Eu cu cine să-ncep acum, când lista mea e atât de lungă?!
Și totuși, îl voi pune pe el primul, el fără de care nu știu dacă poezia mea ar fi existat azi. Marin Sorescu, pe care-l port cu mine în toate gențile, poșetele și valizele. Apoi lista curge cu Ana Blandiana, Lucian Blaga, Fernando Pessoa, Charles Bukowski, Pablo Neruda, E.E Cummings, Gioconda Belli, Mario Benedetti, Eduardo Galeano, Joan Margarit, Baudelaire, Rumi.
4. Ai o rutină de scris? Spontan sau planificat?
Mi-aș dori să am, mă lupt să am una și nimic. Nu-mi iese așa. Îmi iese pedalând pe bicicletă pe te miri ce stradă din București, îmi iese privind cerul din balcon, dimineața la cafea sau în timp ce înot în oceanul rece, înainte de micul dejun. Îmi iese oriunde, oricum, mai puțin atunci când încerc să planific. N-am fost și nu voi fi vreodată omul planificării. Și asta se reflectă și în scriitura mea.
5. Care au fost sentimentele tale în legătură cu Micro(scop) pentru suflet? Ce ai simțit atunci când a apărut cartea și cum ai perceput faptul că lumea a avut acces la trăirile tale?
A fost copleșitor, recunosc. Căci (Micro)scopul este exact ce spune titlul: un microscop pus pe sufletul meu, un exercițiu de (auto)cunoștere, dezbrăcare de frici și temeri, un eu în toată goliciunea lui expus fără perdea în paginile acestui volum de poezii. Cred că fiecare din noi, într-o formă sau alta, a trăit ce-am pus eu pe hârtie. Și-atunci am simțit că oamenii se vor putea regăsi, într-un fel sau altul, în scriitura mea. Nu se vor gândi că mă întâlnesc pe mine în carte, ci mai degrabă că se reîntâlnesc cu sine, cu dorințele, iubirile, fericirile și ratările lor.
6. Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit?
“Ești un soare” 🙂
7. Cum îți place să-ți petreci serile de mai?
Ohhh, nu există ceva mai frumos decât nopțile de mai, când totul miroase a tei și-a iasomie, afară-i cald și vara e încă timpurie. Sunt nopți în care pedalez până târziu pe străzile orașului, nopți în care iubesc până târziu, dorm cu toate ferestrele casei deschise și nu mai știu ce să fac ca s-opresc timpul în loc și să trăiesc etern aceste nopți. Sunt nopți în care-mi simt corpul și inima diferit, în care precum o floare la-nceput de primăvară, mă deschis și las viața să facă ce vrea cu mine. Cele mai frumoase amintiri, cele mai intime, cele mai intense, le am din nopțile de mai.
Așa că binecuvântate să fie nopțile de mai și vraja ce plutește în aer odată cu ele!
8. Ești introvertă sau extrovertă?
Extrovertă am fost de mic copil, mereu am iubit și căutat oamenii, am avut norocul să cresc fără frici și mai mereu cu-o curiozitate legată de omul de lângă mine. Probabil de-aici și toți oamenii dragi, absolut minunați, pe care viața mi i-a scos în cale.
9. Dacă ai putea să alegi un singur desert preferat, care ar fi acela?
Clafoutis cu caise și cimbru forever.
10. Rochii albe sau business outfit?
Rochii albe în toate zilele existenței mele.
11. Care ar fi un lucru pe care ai putea să îl faci atunci când ai o zi proastă pentru a te simți un pic mai bine?
Să respir, înainte de orice. Să trag puternic aer în piept, să privesc cerul și să-mi reamintesc că orice-ar fi, o să treacă. După, știu că un pahar cu vin, muzica potrivită și-o baie fierbinte rezolvă multe. A citi poezie e un alt panaceu pentru zilele mele proaste, la fel cum a găti îmi mută atenția și-mi schimbă imediat starea.
12. Ce ai împărtăși cu un scriitor aflat la început de drum? Ce i-ai transmite sau ce l-ai îndemna să facă?
Să scrie și-atât. Să nu îi pese, să nu se judece, să nu compare. Să nu aibă rețineri să pună în cuvinte orice stare, orice gând, orice dorință, fericire sau deziluzie. Să citească mult și să scrie mult. Să se inspire din scriitura altora, categoric, dar să lase mereu spațiu suficient pentru propria lui punere în scenă.
13. Care este un lucru important pe care l-ai învățat de-a lungul timpului?
Să las timpul să le rezolve pe toate. Să nu mă încăpățânez, să nu vreau să controlez totul, să nu aștept soluții facile și nici lucruri care să se rezolve pe loc, să am puterea să aștept, să CRED și să am speranță.
14. Cum vezi iubirea?
O simt, cu toate celulele mele. O trăiesc, o caut în tot și-n toate, o folosesc, o multiplic, o văd ca pe-un far care-mi guvernează viața. O consum și-o las să mă consume. O posed și uneori mă posedă ea pe mine. O pun în poezie și fac din ea poezie. Există iubire în viața mea, deci sunt vie. Am un rost și-un rol pe pământul ăsta.
Iubirea mea e haotică, plină, intensă, provocatoare, greu de dus uneori din cauza fluxului mare de emoții și stări, dar asta vine din faptul că e foarte VIE. Și eu mă simt uneori poate nepermis de vie și vreau să-mi trăiesc viața în acord cu acest simțământ.
De-a lungul timpului am realizat că există ceva în felul meu de-a iubi care sperie și atrage în același timp și că nu oricine-i pregătit să înfrunte furtuna ce-o port în mine. Mă chestionez și eu adesea asupra acestui subiect și mă-ntreb ce-i de schimbat/corectat/îndreptat și-apoi realizez că asta ar însemna să mă reneg sau să-mi doresc, în zadar, să fiu ceva ce n-aș putea vreodată.
15. Care e întrebarea pe care îți place să o auzi cel mai des? 🙂
