Siempre me quedará, la voz suave del mar
Volver a respirar, la lluvia que caerá
Sobre este cuerpo
cum să-ți spun
că atunci când mă atingi
îmi adormi cele mai mari frici
indiferent de vreme
conexiune sau alte dileme
cum să-ți spun
că aș putea să mă înec prea ușor
în profunzimea unei priviri pline de dor
sau în tăcerile mele strigătoare
dacă nu le-aș scrie pe foaie cu literă mare
cum să-ți spun
că mi-ar plăcea să-ți compun
versuri și cântece,
să țes bucurii și fire de basm
într-o cafenea cu muzică de jazz
cu pasiunea unui dans
nebunia unei femei rămase în suspans
cu dăruire
și o doză de melancolie
un roller coaster
de stări și experiențe,
pentru audio-ul din mesajul meu
și alte audiențe
versuri albe pictate în noapte
note muzicale colorate
în nuanțe de șoapte.