“exercising
toxic
femininity”
1. Cine este Lorena? Care sunt 3 lucruri care te definesc?
Să vorbesc despre mine la persoana a treia e un obicei de care încerc să scap. Mă ajută să mă integrez mai ușor în societate.
La modul general, am o relație destul de toxică uneori cu mine. Nu știu cât ține de zodii, cât ține de ce s-a stricat în copilărie și nu s-a reparat în terapie sau cât ține de vârsta de-acum, dar încă mă identific ca om al emoțiilor la extreme. Și tocmai de asta e greu să spun că mă definește ceva în mod special, că de fapt sunt circumstanțială. Însă dacă e să adun câteva cuvinte în jurul meu, cred că sunt destul de principială și mă ia cu năduf când văd altfel în jur, îmi place să depun eforturi (am vrut să spun să muncesc, dar știu că nu e foarte gen z mood) și să mă plâng că nu ajung la rezultate pe loc și, cred că pentru mine, credința care m-a ajutat să fac pace cu rolul meu în lume este curiozitatea.
2. Ce îți aduce zâmbetul pe buze?
Prima oară eu, apoi restul minunilor din viața mea.
Cu prietenii cei mai apropiați comunic perioade lungi de timp numai zâmbind la ecran la vreun tiktok trimis de ei. Am atâta muzică pe Internet care mă face să dansez în oglindă și când mă uit la mine nu pot să nu mă bucur că mă mișc! Am o mașină de cafea cam zgomotoasă, dar uneori am musafiri și sunetul ăla deranjant e mai plăcut pe fondul discuțiilor. Când îmi ud plantele și toate par că abia aștept să le mângâi frunzele, când reușesc să programez o plecare către fetele mele care nu stau în oraș, când reușesc să stabilesc o bere cu fata mea din București, când aud o vorbă bună la muncă, când aud o manea de suflet, când găsesc un bilet ieftin spre Italia ori când partenerul meu face cafea proaspătă în ibric doar pentru mine. La prima mână par lucruri simple, dar toate astea fac parte din rutina mea și de fiecare dată când mă întâlnesc cu ele îmi descoperă un update la bucuria reîntâmplării.
3. Ești introvertă sau extrovertă?
M-am gândit mult la asta în ultimii doi ani. Puteam să jur că sunt extrovertită înainte, și că episoadele de uscăciune emoțională completă prin care mai treceam din când în când se întâmplă degeaba. Cred că sunt undeva la mijloc. Două femei capabile din viața mea mi-au spus că sunt genul de om pe care atunci când intră într-o cameră știi imediat dacă îl placi sau nu. Nimic între. Cam așa e. Și în funcție de energiile pe care le simt în jurul meu, îmi dezvălui și eu potențialul.
Acum se întâmplă să trec și printr-un proces de acceptare a impotenței sociale, ceea ce pentru mine nu a fost niciodată o problemă; acum, în medii noi mă poți găsi ori strălucind printre cei mai strălucitori, ori într-un colț la subsol. Încerc să mă împac cu ideea că sunt și locuri în care e ok să nu mă simt bine, că de fapt nimeni nu merită să se simtă binevenit mai mult decât mine și că e în regulă și să mă sprijin de un perete, cu un pahar în mână și să mă bucur că iau parte la o situație. Și am personalitate de conducător la testul Myers-Briggs.
4. Cum apare inspirația? Ai un timp dedicat / programat pentru scris sau ești mai mult spontană când vine vorba de a crea?
La mine inspirația nu apare, ci o port așa cu mine pe umăr. Când are ceva de zis, îmi iau un croasant și o cafeluță și ies la plimbare ori mă pun cu ochii în tavan și încerc să drenez. La un moment dat reușeam să scriu un poem pe lună, la sfârșitul lunii. De când au intrat în viața mea și alte activități, m-am lăsat în voia notițelor din telefon și a liniștii dintre două piese în club pentru scris versuri.
5. Care a fost primul tău job relevant și ce te-a învățat?
Acum trec prin primul meu job relevant. E primul job în care simt că vreau să îmi las tinerețea și în care vreau să cresc. Nu e un job la care îmi place de mine în fiecare zi, dar în sfârșit e un loc de muncă la care am păreri diverse despre mine, în diverse momente și simt că mă deplasez spre ceva.
De învățat, cu siguranță oamenii de acolo fac eforturi să îmi satisfacă toate nevoile de educație și dezvoltare în domeniu, dar în mod deosebit jobul ăsta mi-a trezit o chestie pe care o practicam și înainte, numai că în situații personale: plângi și apoi fă ce ai de făcut. Mi-a amintit că e ok să cazi, dar să nu rămâi pe jos, să te întorci apoi la ce te-ai apucat să faci pentru că dacă abandonezi, a doua oară când te vei întâlni cu ceva asemănător va fi și mai greu pentru că o să începi cu preconcepția că nu poți.
6. Care sunt sentimentele tale legate de “Fetițe dulci”? Ce emoții trăiești când știi că oamenii au cartea ta în rafturile căsuței lor?
Sunt foarte mândră că am scos cartea fix pe gustul meu. Mă simt împăcată cu mine să știu că am dat o carte care arată bine în bibliotecă, restul experienței nu știu cât mai depinde de mine sau de ce simt eu. Dacă mi se permite, ce ar ajuta cititorii (mă mănâncă să spun cititoarele) când țin Fetițe dulci în mână e să își activeze simțurile cinematografice. Și nu mă refer aici neapărat la un îndemn pentru vizualizat poemele, ci chiar să se așeze confortabil undeva și să treacă prin poeme ca prin tiktokuri sau scurtmetraje: avem acest context, avem această femeie și la final cineva simte ceva.
Am scris Fetițe dulci pentru toate fetițele în care m-am transformat de când m-am mutat în București. Volumul nu e o stare generală și nici eu nu pot să simt ceva concret pentru el, cu unele poeme încă mă țin de mână, de altele mi-e teamă.
7. Ce cărți te inspiră sau ce ne recomanzi?
Sunt fiartă pe Yalom, Schopenhauer, ghidurile sociale ale lui Alexander von Schoenburg și, de curând, m-am întors la literatura franceză. În general, mă ajută să nasc un gând pentru o poezie cărțile de filosofie ori romanele scrise foarte concret, franc. Nu îmi place să recomand cărți, eu nu prea citesc recomandările. Ca să mă convingă să citesc și eu o carte care i-a plăcut, prietena mea aproape a transformat asta într-o competiție. Dar pentru toate fetițele dulci care nu-și găsesc liniștea sau nu se simt suficient de bune, recomand Plânsul lui Nietsche, Problema Spinoza și Soluția Schopenhauer. Curăță mintea foarte ușor de overthinking și idealizări. Iar din poezie, cred că mereu o să am un kink pentru sinceritatea lui Vlad Drăgoi, masculinitatea diafană a lui Dan Coman și în ultima perioadă îmi înmoaie genunchii Gabriela Vieru.
8. Care este un lucru pe care ai putea sa îl faci atunci când ai o zi proastă, pentru a te simți puțin mai bine?
Sex, dar merge și o plimbare la 20 de grade cu o cafeluță și croasant.
9. Cum vezi iubirea?
Ca o plastilină. Mă liniștește să știu că o putem modela toată viața și că ce am crezut la un moment dat că e dragoste a fost doar una dintre forme.
10. Versuri freestyle? Scrie-mi două/trei versuri legate de ce ai vrea să transmiți
persoanelor care te citesc.
Vă rog să puneți din nou manele în Apollo.
Volumul ei de poezie, Fetițe dulci, îl găsești aici.