Carte ce stă la baza serialului Bridgerton (2020). Serialul prezintă povestea familiei Bridgerton și a membrilor ei, frații numiți în ordine alfabetică: Anthony, Benedict, Colin, Daphne, Eloise, Francesca, Gregory și Hyacinth.
Firul narativ principal prezintă povestea de iubire din Daphne și Simon.
Cartea începe cu un prolog în care aflăm povestea nașterii și a copilăriei lui Simon și relația acestuia cu tatăl său, ducele de Hastings.
Apoi, acțiunea este reluată ani mai târziu, când ducele de Hastings moare, iar fiul acestuia, Simon, îi preia titlul și se reîntoarce la Londa și în societate.
O cunoaște pe Daphne, la un bal, în compania unui domn care insista să îi fie soție, iar aceasta îl refuză în repetate rânduri. Acțiunea începe cu o scenă destul de comică, când Simon o vede pe Daphne și vrea să intervină între ea și bărbatul insistent, crezând că are nevoie de ajutor. Însă Daphne, îi dă un pumn pretendentului și îl trântește la pământ.
Simon află că tânără din fața lui era chiar Daphne Bridgerton, sora prietenului său Anthony.
Acțiunea se va derula rapid, Simon propunându-i lui Daphne să îi permită să o curteze, astfel ea va fi invidiată și va avea parte de mai mulți pețitori, iar el va fi lăsat în pace de doamnele de societate care încercau să își mărite fiicele cu el.
Daphne acceptă și așa începe un șir de tachinări și ieșiri împreună în societate, până când cei doi sunt prinși într-o ipostază compromițătoare într-o grădină, chiar de fratele lui Daphne. Anthony îl provoacă pe Simon la duel și este decis să îl omoare dacă nu o să se căsătorească cu Daphne. Simon refuză cu vehemență, iar Daphne, care îl simte și pe el la fel de îndrăgostită ca și ea, simte că trebuie să fie ceva în spatele acestui refuz. În dimineața duelului reușește să îl convingă pe Simon să se căsătorească cu ea, dar nu fără un sacrificiu imens: Simon îi spune că nu va putea avea copii, cea mai mare dorință a lui Daphne fiind aceea de a avea o familie mare, așa cum a crescut ea.
Ce nu știe Daphne este că Simon a făcut un jurământ să nu aibă copii niciodată pentru a lăsa titlul de duce de Hastings să moară odată cu el.
Acest secret din trecut le va aduce multe provocări în relație, îi va împinge la minciuni și separări.
Eu și ducele este o carte cu o poveste de iubire incitantă, cu momente amuzante pe alocuri și multe scene de erotism.
Mi-a plăcut și sunt nerăbdătoare să citesc următoarea carte din seria Bridgerton: Vicontele care mă iubea.
Am văzut și primul sezon din serial și după episodul al doilea m-a captivat de-a dreptul. În serial mi s-a părut mult mai bine conturată acțiunea și sunt câteva schimbări majore față de carte, însă eu am citit doar prima parte, iar serialul pregătește cumva acțiunea pentru celelalte fire narative și e normal să fie mai captivant.